Boala secolului și o metodă de vindecare
Jan 02, 2023Prima oară când mi-a apărut gândul de a alerga noaptea prin pădure a fost prin 2021 când căutam diferite forme prin care să ies din zona de confort.
După câteva zile de negocieri cu "eroul neînfricat" din mine mi-am cumpărat lanternă frontală, m-am echipat corespunzător, am tras aer în piept și ... am amânat alergarea câteva zile pentru c̵ă̵ ̵b̵ă̵t̵e̵a̵ ̵v̵â̵n̵t̵u̵l̵ ̵p̵r̵e̵a̵ ̵t̵a̵r̵e̵ ̵î̵n̵ ̵s̵e̵a̵r̵a̵ ̵a̵c̵e̵e̵a̵ nu am avut curajul să o fac.
Anul acesta mi-am propus să îmi creez experiențe care să mă scoată din zona de confort și ieri 3 ianuarie 2023 am făcut asta. Lucru pe care ți-l doresc și ție!
Conform unui studiu al OMS (Organizația Mondială a Sănătății) incidența stresului, anxietății și a depresiei a crescut cu 25% în urma pandemiei, însă de fapt cifrele stau mult mai prost.
Un alt studiu publicat în 2019 al celor de la Gallup aproximează că la nivel global 1 din 3 adulți trece în mod frecvent prin episoade repetate de stres.
𝐃𝐞 𝐜𝐞 𝐚𝐦 𝐝𝐞𝐯𝐞𝐧𝐢𝐭 𝐚𝐬̦𝐚 𝐝𝐞 𝐬𝐞𝐧𝐬𝐢𝐛𝐢𝐥𝐢 𝐥𝐚 𝐬𝐭𝐫𝐞𝐬 ?
Consider că unul dintre motive este acela că odată cu evoluția, dezvoltarea și tehnologizarea globală am devenit persoane extrem de sensibile, sedentare și dependente de confort care caută doar ușor fără greu, doar plăcere fără durere, doar sprijin fără provocare, doar pozitiv fără negativ ... avem mâncarea la 3 click-uri distanță, ne controlăm căldura/răcoarea din casa dintr-un buton, mașinile se conduc singure, avem cinematograful în propriul living-room.
La fel ca și tine apreciez evoluția însă noi ne-am slăbit ca și oameni. Dacă nu mă crezi încearcă să ai o discuție despre ce însemna viața cu părinții sau bunicii tăi
Practic am devenit sensibili la stres și dependenți de zona de confort în care trăim și problema apare atunci când percepem orice stimul/cuvânt/reproș/obiectiv/feedback din exterior ca și o provocare care ne dă lumea peste cap la propriu pentru că mintea noastră nu face diferența între realitate și imaginație.
Recomandarea mea pentru tine NU este să alergi noaptea prin păduri (deși este un exercițiu extraordinar care îți trezește toate simțurile de supraviețuire) ci să începi să faci ușor lucruri care te scot din zona de confort și îți cresc efectiv rezistența la stres.
De exemplu:
- mulți pacienți mi-au zis ca în urma pandemiei le este greu să comunice cu ceilalți, așadar un exercițiu ar fi să îți propui să te întâlnești fizic și să vorbești cu 3 persoane mai puțin cunoscute zilnic
- să ai contact vizual în momentul în care vorbești cu o altă persoană
- să participi la un concurs de alergare (5 km)
- să vorbești în fața unui public de 5-10 persoane
- să renunți timp de 30 zile la un aliment care știi că nu îți face bine
- să mergi minim 8.000 pași pe zi
- să îți impui o rutină a somnului prin care să te trezești mai devreme
- să urci un munte de peste 1500 metri
- să discuți deschis cu cineva
- să sari cu parașuta
- să faci bungee jumping
- să petreci un weekend întreg cu mama soacră sau neamurile (dacă îți vine să zâmbești ți-ai găsit prima provocare pentru a ieși din zona de confort)
Ai înteles ideea
Cu cât te expui mai mult în fața unor situații 𝐮𝐬̦𝐨𝐫 𝐬𝐭𝐫𝐞𝐬𝐚𝐧𝐭𝐞 cu atât mai multă rezistență și well-being vei avea în viața de zi cu zi.
De ce să faci asta ? Pentru că pe termen lung, nivelurile constant ridicate de stres pot provoca cancer, boli de inimă, depresie, tulburări de anxietate, probleme gastrointestinale, disfuncții sexuale și creștere în greutate.
Stresul prelungit este legat de longevitatea noastră.
P.S: te rog să reții că stresul vine în două forme, eustres (stresul pozitiv) și distres (stresul negativ) despre care voi vorbi în postările viitoare.
Care e acel lucru pentru care "nu găsesti timp și energie" dar care te face să ieși din zona de confort și să câștigi rezistență la stress ?
La mulți ani în și în afara zonei de confort îți doresc
Abonează-te la MindShift Weekly
și vei primi săptămânal cele mai recente și eficiente strategii și idei din domeniul neuroștiințelor, sănătății, psihoterapiei și a wellbeing-ului integrativ
Dacă nu rezonezi cu e-mailurile pe care le primești, ai libertatea să te dezabonezi oricând.